miercuri, 5 decembrie 2007

Bucurestiul meu iubit, cat imi esti de drag!

Probabil ca exista o logica ascunsa a traficului din Bucuresti pe care eu nu pot sa o prind. Acum vreo doua joi a ploua de-a rupt, totul era blocat, eram la Budapesta pe la 7 seara si incercam sa ajung acasa. Dupa 20 de minute de stat in statie, in ploaie m-am hotarat: pe jos pana la Tineretului,3 statii cu metroul, apoi troliebuzul, apoi iar pe jos. Salvatoare idee, dupa o ora si ceva eram acasa ( necesitate de a explica ceva in paranteza: acu’ 10 ani pe vremea cand eram bobocel in liceu acelasi drum, din aceiaisi staie catre aceiasi locatie imi lua fix 25 de minute, door to door). Ieri seara—marti-- din nou ploaie, din nou 7 seara, tot Budapesta, aceiasi dorinta: sa ajung acasa. Dupa vreo 5,7 minute vine autobuzul, nesperat, cel care ma lasa cel mai aproape. Ma pregatesc sufeleteste pentru o lunga asteptare in picioare, blocata la Eroii Revolutiei, chiar langa cimitir, agatata de o bara, cu umbrela uda intr-o mana si rucsacul in cealalata, intre o tanti imblanita si cu ruj pe dinti si un nene usor afumat—la propriu si la figurat-- , rugandu-ma sa nu nimeresc si langa un copil isteric si-o bunica asijderea. Dar nu, miracol! Autobuzul e aproape gol, prind si loc pe scaun, trece fulgerator pe langa Liceul Sincai, o ia in sus repede spre Adesgo, imi zic, gata, pana aici mi-a fost, la cimitir se infunda treaba, da’ de unde, nici nu clipesc bine si suntem chiar in fata la semafor langa City Mall; o mica coada de masini pe Olteniteti, dar in 35 de minute and something sunt in fata usii. Neasteptat, nesperat, nici nu stiu ce sa fac cu cele cel putin 15 minute pe care le-am castigat.
Cand stai intr-un Bucuresti plini de gropi, de masini si de strazi inchise, cand afara mai si ploua si mai vin si sarbatorile de iarna si orice drum se calculeaza + o ora devine al naibii de debusolant sa ajungi acasa mai devreme.

--same text pe cafeneaua.com--