Everyman

de Philip Roth preia titlul si tema unei moralitati ( piesa religioasa) din secolul 15( ' The Summoning of Everyman').Acolo personajul ' Everyman' moare si urmeaza sa fie dus la judecata de apoi. Cu el se afla " Prietenia", " Bunurile Materiale", "Cunoasterea", " Cele cinci simturi", "Discretia", " Frumuseatea", " Rudele", " Confesiunea", " Taria" si " Faptele Bune". Aceste gen de piesa se juca pe scene mobile cu ocazia sarbatorilor de Paste. Piesa reperezina o alegorie care ne invata cum un bun crestin trebuie sa isi traiasca viata si o meditatie asupra existentei. De-a lungul ei personajul Everyman, intruchipare a tuturor oamenilor, pledeaza pentru iertare si incearca sa convinga celelalte 'personaje' sa il insoteasca. Singurele care nu il parasesc sunt Faptele Bune.

Philip Roth propune o interpretare moderna a alegoriei: la fel ca in piesa, cartea incepe cu o inmormantare. In jurul gropii se afla rudele decedatului: cei doi fii din prima casatorie, una din cele 3 sotii ( a doua) impreuna cu fiica lui, fratele sau si cumnata sa, o asistenta medicala care l-a ingrjit in ultimii ani si care a fost si ultima sa aventura sexuala. Tot ca in piesa vocea care ne insoteste este a decedatului, dar in loc de o argumentare pentru salvarea sufletului avem o poveste: personajul ne povesteste viata, caci noi cititorul suntem singurul martor obiectiv pe care il poate avea. Nu este o viata prea grozava, 3 casatorii esuate, multe aventuri sexuale, tradarea viselor pentru bani, o viata fara gandul la ziua de maine, un corp care cedeaza usor usor si este supus unor mai multor operatii, invidie fata de sanatatea fratelui, moartea mamei sale intr-un spital si pe care nu o mai prinde in viata fiind plecat cu una dintre amantele sale, incercarea disperata in ultimii ani de a reveni la adevaratrle valori: arta, familia, intelegerea cu sine insusi.
Daca pentru spectaorul mediaval mesajul piesei este unul foarte clar: traiaste-ti viata simplu, in pocainta, fa bine si nu iubi banul, caieste-te pentru faptele rele cat inca esti inca in viata, cititorului modern nu i se transmite niciun mesaj. Personajul nu pledeaza pentru iertarea noastra, isi recunoaste greselile fata de cei dragi si doreste sa nu ii fi facut sa sufere, dar nu are pretentia ca povestea sa sa serveasca drept exemplu.

Per total cartea nu mi s-a parut a fi o capodopera. Este foarte bine scrisa si curge lin, insa privata de comparatia cu modelul original isi pierde foarte mult din semnificatii. Paginile cele mai reusite mi s-au parut cele din final cand, plimbandu-se prin cimitir, personajul discuta cu groparul, acelasi care a sapat gropile parintilor sai si care probabil o va sapa si pe a sa.